A trecut mai bine de o luna de cand lucrurile au iesit de pe fagasul cu care eram obisnuiti. Cand viata, cu ritmul si reperele cunoscute, se da peste cap, se prea poate sa apara emotii intense, uneori stari extreme.
Subiectul acestei postari nu este legitimitatea fricii in raport cu marimea pericolului, nici vreo opinie cu privire la scenariul la care suntem expusi. Sunt numeroase puncte de vedere care circula si, in linii mari, acestea se impart in doua categorii: cele bazate pe teama cu privire la gravitatea si efectele virusului si cele bazate pe teoria conspiratiei. Din tot ce am observat, cele doua curente de opinie sunt ireconciliabile si nasc controverse si dezbinare. Asa ca sunt de parere ca ne pierdem vremea si energia in aceste controverse. Nu e prioritar sa stabilim care dintre tabere are mai mare dreptate, pe cat de important si de prioritar este sa ne privim fiecare fricile in fata si sa reusim sa pasim dincolo de ele. Iar in acel loc, dincolo de frica, pe teren curat si vindecat, sa ne bucuram de intalnirea cu ceilalti.
Postarea mea este o invitatie de a privi fricile in fata. Suntem in Saptamana Patimilor, in apropierea Pastelui Ortodox. Fizic si simbolic, toate fapturile vii impreuna cu Mama Pamant renasc in aceasta perioada la o noua viata. Dar aceasta renastere vine dupa plata unui pret si este direct proportionala cu marimea pretului platit de fiecare: am coborat in miezul fricilor noastre, am avut curajul sa deschidem ochii si sa le privim in fata, nu ne-am speriat incat sa le negam, sa le evitam sau sa fugim de ele, am stat acolo pana ne-am facut Lumina in Intuneric? A fost curatat si destelenit “campul” pentru ca o noua viata sa se nasca pe el? Am infruntat si am biruit inca o farama patimile fricilor si limitarilor noastre? Pe zonele curatate Viata cea noua este invitata an de an sa se aseze si sa infrunzeasca viguros. Atat de mult, de viu si de frumos pe cat de temeinica a fost munca de curatare.
Am trait mai mult in aceasta perioada, cu mai multe emotii chiar extreme, dintre care cu unele nu m-am mai intalnit niciodata atat de intens. Nu sunt singura. Ca mine, au trait mai mult si mai intens multi altii, pentru ca ritmul incetinit al vietii ne-a permis sa ne deplasam lent prin activitatile si prin emotiile fiecarei zile.
M-am intrebat de multe ori cum ar fi fost pentru mine aceasta perioada daca ramaneam in Bucuresti. Nu stiu, insa simt ca este o binecuvantare, din multe puncte de vedere, faptul ca pot trai aceasta perioada mai aproape de natura. Sa pleci din mediul cunoscut de acasa, din Bucuresti, intr-un moment cand lumea se da peste cap, poate fi greu. Nu mai ai spatiul securizat cu care erai obisnuit, cu reperele, cu tabieturile, cu zona de confort de care te agatai. Cu buna stiinta am facut acest pas, anticipand forta schimbarii care urma sa vina, ne-am aruncat in necunoscut. Daca e schimbare, schimbare sa fie! Adaugand la emotiile provocate de lumea in schimbare, emotiile trezite de schimbarea completa a mediului, am fost fortati sa ne adaptam. Timpul meu de scris la birou si de citit in coltul meu de lectura au fost inlocuite de munca in gradina si de unele activitati pe care nu le-am facut niciodata si pe care a trebuit sa invat sa le fac acum. E incredibil cum se agata mintea noastra de ceea ce stie, de ceea ce crede ca poate, de niste mici lucruri personale, de niste tabieturi care ofera cunoscut. Am putut sa vad, fara multe dintre lucrurile personale care credeam ca imi ofera siguranta si confort, de cate lucruri am de fapt nevoie pentru a fi bine si care sunt acele lucruri care imi ofera in realitate siguranta si confort. Sigur, nu e o experienta extrema, am cu mine o parte dintre lucrurile personale dragi si stau intr-o casuta care, chiar daca nu are tot confortul cu care am fost obisnuita, are tot ce ii trebuie familiei noastre.
Sa-ti traiesti emotiile in mijlocul naturii sau in timp ce lucrezi pamantul e rugaciune vie. Omul nu e separat de natura decat atunci cand singur se separa. Constiinta de sine a ego-ului modern ne pacaleste sa gandim ca este singura entitate constienta. In realitate nu este asa. Exista peste tot in jurul nostru, in lumea vegetala, pe taramul traspersonal, ceva ce avem si in forma concentrata in sticlutele de ulei esential – un limbaj ascuns care ne vorbeste in frecvente subtile, de nu suntem capabili sa intelegem cu mintea constienta, ceva ce este intre comunicare subtila si tamaduire si ambele in acelasi timp. Traind in mijlocul naturii, nevoia de uleiuri esentiale din sticlute a fost mai mica, am primit insa prin toti porii direct de la copaci si plante multe medicamente subtile de care aveam nevoie.
Nu am reusit sa scriu atat de des cat as fi crezut la inceputul perioadei, am scris insa in jurnalul personal de fiecare data cand am avut nevoie sa notez ceva, ori de cate ori am avut inspiratie sau emotii de asezat. Am trecut prin tot felul de stari. Mi-am observat reactiile de lupta, fuga sau inghet. Am vazut cum mintea si atentia trec din cand in cand de la grija de sine si digerarea propriilor emotii la grija fata de grup si dorinta de a contribui, de a oferi sprijin. Am vazut cum s-au configurat etapele din travaliul psihologic de pierdere / doliu: negare, furie, tristete, resemnare, acceptare… Am observat cum emotiile joase imi sunt hranite de stirile negative si de scenariul care inoculeaza teama. Am gustat o portie de tristete si am simtit cum alunec emotional, cand am mers prima data in oras cu masca obligatoriu pe fata. Am simtit revolta ca in acest scenariu suntem niste corpuri si niste numere, nu oameni cu suflet si cu campuri de energie. Cineva a uitat complet sau a lasat intentionat deoparte preocuparea pentru imunitatea psihica, pentru hranirea mintii cu lucruri pozitive si semanarea sperantei si a iubirii in suflete.
Am avut cateva zile de preocupare fata de cifrele din contabilitate si mi s-au reactivat emotii traite la criza din 2008. Totusi, zilele si lunile intense de mine in 2008, cu sedinte interminabile, cu bugete in mai multe variante, de la pesimism la optimism, cu disponibilizari, desi trezesc emotii la aducerea aminte, s-au transformat in experienta si in resurse. Mi-au fost de folos acum ca sa ies din emotii, sa imi fac o harta de variabile si posibilitati, pentru a calma mintea, si sa las linistea sa se astearna.
Simt ca lupta si impotrivirea mea nu ajuta pe nimeni, sunt furtuna intr-un pahar cu apa din marele ocean. Mai multe furtuni insumate dau nastere unui uragan. Linistea si intelepciunea inspira si altora armonie si ridicarea nivelului de constiinta. Acum cativa ani poate m-as fi agitat mai mult si as fi incercat sa imping lucrurile. Acum sunt mai preocupata de interior. Simt ca ceea ce ne poarta de colo-colo, mai leganati sau mai bruscati, mai in lumina sau mai in intuneric, e miscarea evolutiva a constiintei noastre si lumina din noi.
Astea sunt emotiile mele din aceasta perioada. Stiu ca la fiecare este altfel, desi sunt multe lucruri comune in fricile noastre.
Psihoaromaterapia inseamna sprijinul uleiurilor esentiale in alchimia starilor noastre. Inainte de a gasi un ulei potrivit, avem nevoie sa fim constienti de ceea ce simtim. De multe ori emotia pe care ne temem sa o privim in fata se ascunde sub niste straturi. Nu ne ajuta, ci doar ne ofera un confort de moment daca, atunci cand apare o emotie deranjanta, neplacuta, folosim un ulei care sa o suprime. Va apare iar si iar, sub forme diferite, pana acceptam sa ii acordam atentie.
Nu suprimam emotii si nu fugim de emotii cu ajutorul uleiurilor esentiale. Ele fac prea putin pentru noi, daca nu suportam sa ne privim ranile si daca nu suportam durerea curatarii si pansarii lor. Sa facem mai mult decat sa gasim o corespondenta ulei – emotie disfunctionala! Sa scriem, sa stam cu emotia noastra, se aflam ce vrea sa transmita, care e durerea, care e spaima, de unde vine, sa mergem pe firul emotiilor si sa le spunem pe nume acolo unde s-au nascut sau aici, unde se manifesta. De obicei mintea intelectuala respinge genul asta de munca si vrea sa dea imediat raspunsuri, vrem sa vorbim cu cineva pentru ca asta ne ajuta sa ne simtim repede mai bine. Sa nu lasam mintea sa ocupe spatiul sufletesc, ci sa il cream sau sa il re-cream stand acolo cu emotiile noastre, alegand un ulei - tovaras de calatorie.
Sa alegem un ulei dupa miros, nu intelectual. Sa lasam sufletul in prim-plan cand alegem uleiul, iar personalitatea, cultura, intelectul noastru sa se dea mai in spate.
Va propun un exercitiu, daca tema va vorbeste si aveti rabdare sa scrieti sau sa desenati, pentru voi. Nu e nevoie sa impartasiti. E un exercitiu de arta biografica pe care l-am primit ca tema in aceasta perioada si mi-a luat cateva zile sa intru in spatiul sufletului si sa descalcesc din itele emotionale. Tema este despre a contempla si a scrie in jurnal, a desena sau a medita despre ce traim in aceasta perioada, despre cum simtim la nivel fizic, sufletesc si spiritual IZOLAREA (deconectarea) si IMPREUNA.
Cu dragoste,
Monica Bors
