Povestesc astazi cat de scurt pot, despre una dintre ranile emotionale cele mai incalcite: VINOVATIA.
Cand am pornit la drum cu psihoterapia, in urma cu vreo 15-16 ani, nu aveam habar despre adancimea subiectului “rani ale sufletului”. Pentru inceput luasem contact cu ranile lucrand pe filosofia lui Lise Bourbeau, alaturi de colegii de formare. Ulterior, mi-a devenit unul dintre subiectele cele mai importante si mai dragi, subiect pe care am capatat o mai mare profunzime datorita cunoasterii din cheile genelor. Nu as fi recunoscut insa ranile asa cum le recunosc si le percep astazi fara consultatiile de psihoterapie si cele de interpretare a hartii sufletului, cu zeci si zeci de fatete si, bineinteles, fara momentele cand vinovatia mi-a dat si mie tarcoale.
Ranile au legatura cu perioada intrauterina, cu trairile mamei care ne poarta, dar merg si mult inapoi in timp catre neam si catre colectiv. Sunt butoane dureroase, tot asa cum sunt si rani sacre si alchimice. Pentru ca ne provoaca atata durere, iar si iar, si nu ne dau pace pana nu ne transformam.
Rana vinovatiei (si cautarea de vinovati) nu inceteaza sa ma uimeasca, cum incearca sa se prefaca ca e altceva, ca nu mai e prezenta deloc, luand alta forma, trecand de la Eu la Tu si inapoi, otravind relatii si mergand sa improaste cu noroi realitatea, dincolo de individ si de relatiile sale personale, pana la nivel social.
Uneori e teama persistenta de a nu gresi si neasumare, alteori e vina ca sentiment recurent si stare obisnuita (“E vina mea, merit sa plec capul si sa fiu certat.”), iar alteori e invinovatirea altuia (“Eu nu am gresit cu nimic, e vina ta ca nu esti in stare!”). Sau nedreptatea, care e incapsulata in sistemul nervos si produce multa reactivitate si care distorsioneaza gesturile si complica relatiile. SENTIMENTUL DE VINA, INVINOVATIREA ALTUIA, RESENTIMENTELE SI NEDREPTATEA sunt fatete ale aceleiasi rani. Asa cum ezitantii, ghinionistii care o dau mereu in bara, cei care cauta nod in papura si vaneaza greselile altora, cei care se simt presati de cei din jur pentru a fi intr-un anume fel, cei care manipuleaza emotional prin intermediul vinovatiei, cei care poarta cu ei resentimente vii pentru dureri vechi, cei care vad acut in special nedreptatile lumii si cei care atrag oameni care sa ii nedreptateasca, au in comun aceeasi rana, rana vinovatiei.
Rana Vinovatiei se transmuta prin puterea iertarii. Cheile Genelor spun ca invatand sa ierti pe altii, ierti de fapt aspecte ale sinelui tau. O minte obisnuita sa se duca spre sentimentul de vina, are de lucrat intens cu iertarea.
Iata cateva uleiuri de ajutor pentru iertare: Ienupar, Iasomie, Clary Sage, Clove, Copaiba, Red Mandarin, Geranium, Thyme, Siberian Fir si, bineinteles, Forgive. Zic insa ca mai de folos ar fi de ales dupa miros uleiul cu care rezonam. Totodata, sa fim atenti daca neiertarea are legatura cu tata / barbatii (s-ar putea sa gasim corespondent un ulei yang), sau are legatura cu mama / femeile (si sa alegem un ulei yin), daca e vina combinata cu reprimare s-ar putea ca un amestec precum Forgive sau DigestZen sa lucreze bine, daca e vina combinata cu victimizare si neputinta – ar putea fi potrivit cedrul sau ghimbirul, daca e vina combinata cu furie si intoleranta – Wild Orange, Bergamota, Musetel etc.
Daca cautam radacinile sentimentului de vina, s-ar putea sa ajungem la parintii nostri, la bunici sau mai departe. S-ar putea sa descoperim ca purtam cu noi aceeasi otrava, cu alte justificari bineinteles. Dar nu ne facem un serviciu daca mentinem neiertarea, pentru ca astfel noi suntem cei care ramanem prizonierii ei.
Am pornit gandindu-ma la cateva cazuri recente, la vorbele cutremuratoare spuse in fata mea de copii in terapie mamelor: “Nu merit sa traiesc.” sau “Daca nu ma nasteai pe mine, mama, ai fi fost mai fericita.” Si apoi, scriind, m-am gandit ca nu e intamplator, ca e postul Pastelui, perioada simbolizata in fiecare primavara de curatarea trupului si a sufletului nostru si de patimirea pentru iluminare.
Iata ce se spune in Cheile Genelor:
“Exista un mare mister asociat puterii iertarii, iar acesta priveste timpul. Iertarea reprezinta o forta involutiva, mai degraba decat una evolutiva intrucat ea vine, efectiv, dinspre viitor catre trecut. Ea este o insusire Divina care, asemeni lui Hristos, coboara in lumea formelor. Coborand in forma umana, iertarea isi aseaza mana pe intreaga omenire si se strecoara inapoi in timp, sapand in trecutul nostru colectiv, dezlegand si eliberand energii care fusesera incarcerate si stagnante timp de milenii. Iertarea coboara astfel pe liniile genealogice ancestrale ale intregii omeniri, dizolvand blocaje genetice si radicand blesteme karmice pe oriunde trece. Iertarii i se asociaza deseori capacitatea de a face minuni, intrucat poate elibera o datorie karmica ramasa stagnanta timp de generatii. Pe masura ce astfel de datorii sunt eliberate, cei care au fost prizonierii lor pot trece prin transmutatii incredibile.”
cu mult drag,
Monica Bors
