Descriere
Francisc al Păsărilor – Clara și Soarele – Secretul din Assisi - Daniel Meurois
DESCRIERE
Această carte nu este încă o poveste printre multele consacrate lui Francisc din Assisi. Este cu totul altceva. Este o scufundare în sufletul său și în inima misterului care l-a hrănit.
Toți credem, mai mult sau mai puțin, că ne este cunoscută traiectoria orbitoare a acestui om care, după o mie două sute de ani, a vrut să regăsească simplitatea și blândețea lui Christos. Credem că știm… dar ignorăm totuși esențialul: secretul pe care l-a purtat în el și care, dacă ar fi fost dezvăluit, ar fi putut să schimbe fața Occidentului.
Daniel Meurois ne invită să descoperim acest secret și să plonjăm împreună cu el in Memoria timpului. Prin ochii lui Francisc și ai Clarei din Assisi, sora sufletului său, el ne poartă din Italia medievală către Egipt și cavalerii templieri, acolo unde islamul și creștinismul vorbesc despre aceeași grădină interioară, cea a compasiunii și dragostei pentru tot ceea ce este.
Grație abordării sale diferite, îndrăznețe și emoționante a veritabilului itinerariu al “Sărăcuțului”, Daniel Meurois ne duce încă o dată la sursa originară a gândirii cristice, la esența sa revoluționară, la faptele istorice și la misterele sale care au fost ascunse cu grijă.
Dar, dincolo de toate acestea, învățătura oferită de Francisc al Păsărilor ne va atinge pe toți prin moderintatea mesajului său, acela al căutării unei necesare și posibile căsătorii între Spirit și Trup. Răsăunzând nevoii noastre de adevăr, ea restituie cu justețe, libertate și tandrețe ceea ce a fost relația incontestabilului cuplu solar format de Francisc și Clara din Assisi.
O mărturie care ne trimite la întrebările noastre de astăzi, o carte care îndrăznește să spună, o privire care scutură viața… reamintindu-ne totodată frumusețea ei.
DESPRE AUTORUL DANIEL MEUROIS
Daniel Meurois, autor a 41 de cărți, dintre care numeroase bestseller-uri, este scriitorul francofon cel mai citit din 1980 încoace în domeniul căutării spirituale în afara dogmei. Cele 175 de traduceri repartizate în 17 limbi îl înscriu ca pionier al Noii Conștiințe, un martor care explorează cu curaj universul spiritului.
Daniel Meurois trăiește aproape de Quebec, unde continuă fără oprire munca sa de deschidere a inimilor prin opera sa literară unică, seminarii și conferințe.
VIDEO INTERVIU CU AUTORUL:
• https://www.youtube.com/watch?v=zODNUR6gNYA
Limba: Română
Anul publicării: 2022
Tip copertă: Cartonată
Număr Pagini: 240
Autor: Daniel Meurois
ISBN: 978-606-95505-0-2
Dimensiuni: 22.5 cm x 14.5 cm
Detalii produs
Produse similare









